ANANGHIE s. f. Situație grea, necaz, nevoie (bănească). De era ananghie în țară și de se văicărea norodul sub povara birurilor grele, [împăratul]... Își astupa urechile. VLAHUȚĂ, O. A. 215. ◊ Expr. (Adesea ironic) A fi sau a se afla la (mare) ananghie = a fi, a se afla la mare strîmtoare. Trebuie să fii mai năuc decît toți năucii de pe lumea asta, dacă gîndești că s-o despoia boierimea ca să te răsplătească... Cît îi la ananghie și-i stă turcul cu gheara-n gît, spune el boierul multe, da pe urmă... GALAN, Z. R. 39. Se afla la mare ananghie; L-a rugat pe bunic să-i împrumute un galben. STANCU, D. 484. Ești la ananghie, Ahile... Eu am un plan care te poate scăpa, adăogă Leca, răsucindu-și falnic mustățile lui războinice. BART, E. 342.