APEL, apeluri, s. n. 1. Citire cu glas tare a numelor unor persoane dintr-un colectiv, spre a verifica prezența lor într-un anumit loc. 2. Chemare scrisă sau orală adresată maselor, unei colectivități etc. 3. Cerere, rugăminte. ◊ Loc. vb. A face apel la cineva (sau la ceva) = a apela (1). 4. Acțiune făcută la o instanță judecătorească superioară, spre a obține anularea unei sentințe date de o instanță inferioară și judecarea în fond a procesului. ◊ Curte de apel = instanță judecătorească, superioară tribunalului, care avea competența de a judeca recursul cuiva împotriva sentinței tribunalului. 5. Producerea unui semnal sonor sau luminos prin care se marchează cererea de a stabili o legătură telefonică sau telegrafică. – Din fr. appel.