aplaudac s. m. (peior.) ♦ 1. Persoană care are menirea să aplaude (de obicei pe cei ce dețin puterea) ◊ „Peste tot echipa de aplaudaci (1520) a fost prezentă.” R.l. 6 VI 91 p. 2. ◊ „Îl urăsc din suflet [pe Emil Constantinescu] activiștii pentru că-i jurist, geolog și universitar – deci însumează mai mulți ani de școală decât întregul Comitet Central (fie-i detenția ușoară!). Stârnește urticarie aplaudacilor cu vechime [...] care urăsc tot ce nu le seamănă [...]” R.l. 24 IX 92 p. 1. ♦ 2. Conformist ◊ „Atât de mulți aplaudaci se dau disidenți.” Cuvântul 34/92 p. 5 (din aplauda + -ac; R. Zafiu în Luc. 12/93)