APLECA vb. (Mold., Ban., Criș., Trans. S) A alăpta. A: Mamce, carele apleacă prunci mici. PRAV. Ca pre niște fii îi țiiu, ca pre niște prunci îi aplec. CD 1698, 18^v. Acmu socotește de au fostu în mai mare vină muma care i-au născut, au mamca care i-au aplecat. NCCD, 357; cf. CRON. 1689, 44^r; IT 1689, 118^v; CANTEMIR, IST.; CRON. 1707, 40^v; CANTEMIR, HR.; CRON. 1732, 33r; CD 1770, 22^r; IT SEC. XVIII, 126^r. ♢ Fig. Pre romano-moldo-vlahii noștri Roma maica, din lăuntrurile sale născîndu-i, i-au aplecat și i-au crescut. CANTEMIR, HR. C: Greșeaște maica cea dulce avînd destulă puteare ca să-ș apleace pruncul ei și cu doică streină de-ș va apleca pruncul ei. CS, 99^v. M-au ținut pre genunche și m-au aplecat la țiță. C 1692, 524^r. Aplĕk. Lacto. AC, 328. L-au dat pre mîinele unii maice de l-au aplecat și l-au crescut. IT 1767, 2^r; cf. CS, 100^r, 100^v, 101^r, 101^v; F 1693, 45^v; CRON. SEC. XVII, 57^r; IT 1749, 164^v. // B: Vrea-vei să aducu o mamcă, adecă doică, ⟨să⟩ apleace coconul? CRON 1687, 25^v. Purtat-ai pre mîini pre cela ce poartă toate și ai aplecat ca pre un prunc pre dătătoriul de lapte. M 1780 apr. 67^r-67^v; cf. ÎNDREPTAREA LEGII; BIBLIA (1688); CRON. 1736, 38^v; IT 1758, 125^v; LET. 1758, 112^r. Etimologie: lat. applicare. Vezi și aplecat, aplecălor, aplecătură.