APLECĂTOR, -TOARE adj., s. m. și f. 1. Adj. și s. f. (Mold., Trans. SV) (Femeie) care alăptează. A: Vrea-vei să-ți chem o femeaie aplecătoare, din evrei, și-ț va apleca cuconul? DOSOFTEI, PARIMIAR. C: De la aplecătoare aduse-l pre el. PSALT. (1651). // B: ♦︎ S. m. Crescător de copii. Au trimis... aplecătorii [ = cei care creșteau copiii lui Ahab] cătră fiu. BIBLIA (1688). 2. S. m. (Ban.) Prunc, copil alăptat. Aplĕkĕtor. Lactans. AC, 328. Etimologie: apleca + suf. -tor. Vezi și apleca, aplecat, aplecătură. Cf. doică, mamcă; aplecat (2).