2 intrări

25 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

APOLOGETI S. f. 1. Sistem preconceput de apărare sau de justificare neîntemeiată a unei idei, a unei doctrine etc. 2. Parte principală a teologiei, care are ca scop justificarea religiei creștine.

APOLOGETICĂ s. f. 1. Sistem preconceput de apărare sau justificare neîntemeiată a unei idei, doctrine etc. 2. Parte principală a teologiei, care are ca scop justificarea religiei creștine. – Fr. apologétique.

APOLOGETICĂ s.f. 1. Ramură a teologiei care are ca scop justificarea religiei creștine și care se ocupă cu respingerea atacurilor îndreptate împotriva acestei religii. 2. Sistem preconceput, teorie etc. prin care se apără, se justifică sau se înfrumusețează în mod neîntemeiat o idee, un sistem etc. [Gen. -cii. / cf. fr. apologétique, it. apologetica].

APOLOGETICĂ f. Ramură a teologiei, care are ca obiect apărarea religiei creștine. [G.-D. apologeticii] /<fr. apologétique, lat. apologeticus

apologetică f. partea teologiei care combate atacurile în contra religiunii creștine.

APOLOGETIC, -Ă, apologetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care conține o apologie, care ține de apologie. 2. S. f. Sistem (adesea neîntemeiat) de apărare sau de justificare a unei idei, doctrine etc. 3. S. f. Parte a teologiei care are ca scop apărarea religiei creștine prin argumente raționale și istorice. – Din fr. apologétique.

apologetic, ~ă [At: DA / Pl: ~ici, ~ice / E: fr apologetique, lat apologeticus] 1-2 a Care constituie o apologie a ceva (sau a cuiva). 3 a De laudă. 4 sf Ramură a teologiei care are ca scop apărarea creștinismului împotriva atacurilor ce i se aduc acesteia. 5-8 sf (Fig) Glorificare (servilă și interesată) a cuiva (sau a ceva).

*APOLOGETIC l. adj. Care are de scop să apere, să laude pe cineva care cuprinde o apologie: discurs ~ II. *APOLOGETICĂ sf. Ramură a teologiei care se ocupă cu apărarea doctrinelor creștine împotriva atacurilor aduse de vrăjmașii lor [fr.].

APOLOGETIC, -Ă, apologetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care conține o apologie, care ține de apologie. 2. S. f. Sistem (adesea neîntemeiat) de apărare sau de justificare a unei idei, doctrine etc. 3. S. f. Parte a teologiei care are ca scop apărarea religiei creștine. – Din fr. apologétique.

APOLOGETIC, -Ă, apologetici, -e, adj. Care conține o apologie, care ține de apologie.

APOLOGETIC, -Ă, apologetici, -e, adj. Care conține o apologie, care ține de apologie. – Fr. apologétique.

APOLOGETIC, -Ă adj. Care conține o apologie; de apologie. [Cf. fr. apologétique, lat. apologeticum, gr. apologetikos].

APOLOGETIC, -Ă I. adj. care conține o apologie. II. s. f. 1. ramură a teologiei care are ca scop apărarea creștinismului. 2. sistem preconceput, teorie etc. prin care se elogiază neîntemeiat o persoană, o idee, un sistem etc. (< fr. apologétique)

APOLOGETIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de apologie; propriu apologiei. /<fr. apologétique, lat. apologeticus

apologetic a. care conține o apologie: discurs apologetic.

*apologétic, -ă adj. (vgr. apologetikós). De apologie: discurs apologetic. S. f., pl. ĭ și e. Acea parte a teologiiĭ care apără creștinizmu de atacurĭ. Adv. În mod apologetic.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

apologetică s. f., g.-d. art. apologeticii

apologetică s. f., g.-d. art. apologeticii

apologetică s. f., g.-d. art. apologeticii

apologetic adj. m., pl. apologetici; f. apologetică, pl. apologetice

apologetic adj. m., pl. apologetici; f. apologetică, pl. apologetice

apologetic adj. m., pl. apologetici; f. sg. apologetică, pl. apologetice

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

APOLOGETIC adj. (înv.) panegiric. (Un discurs ~.)

APOLOGETIC adj. (înv.) panegiric. (Un discurs ~.)

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

apologetic, -ă, apologetici, -ce adj., s. f. 1. Adj. Care conține o apologie, care ține de o apologie. 2. S. f. Apărare sau justificare a unei idei, doctrine, orânduiri sociale etc. 3. S. f. Ramură a teologiei sistematice care are ca scop apărarea și justificarea credinței creștine împotriva adversarilor prin probe raționale sau argumente logice; a fost inițiată în sec. 2-3 de către Iustin martirul și filozoful Origen, Tertulian ș.a. – Din fr. apologétique (< gr. apologhitikos).

Intrare: apologetică
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • apologetică
  • apologetica
plural
genitiv-dativ singular
  • apologetici
  • apologeticii
plural
vocativ singular
plural
Intrare: apologetic
apologetic adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • apologetic
  • apologeticul
  • apologeticu‑
  • apologetică
  • apologetica
plural
  • apologetici
  • apologeticii
  • apologetice
  • apologeticele
genitiv-dativ singular
  • apologetic
  • apologeticului
  • apologetice
  • apologeticei
plural
  • apologetici
  • apologeticilor
  • apologetice
  • apologeticelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

apologeticăsubstantiv feminin

  • 1. Sistem (adesea neîntemeiat) de apărare sau de justificare a unei idei, doctrine etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 2. Parte a teologiei care are ca scop apărarea religiei creștine prin argumente raționale și istorice. DEX '09 DLRLC DN
etimologie:

apologetic, apologeticăadjectiv

  • 1. Care conține o apologie, care ține de apologie. DEX '09 DLRLC DN
    sinonime: panegiric
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.