APRINDERE, aprinderi, s. f. I. Acțiunea de a (se) aprinde, de a da (sau a lua) foc. Aprinderea focului. ◊ Punct de aprindere = temperatura cea mai joasă la care un combustibil lichid emite o cantitate suficientă de vapori, care pot da, cu aerul înconjurător, un amestec exploziv. II. 1. Fig. Înflăcărare, exaltare, pasiune. Unia, în aprinderea lor, numeau pe cei bătrîni «rugini învechite, ișlicari»... și cîte le mai venea în minte. CREANGĂ, A. 153. Se luptau... unii cu furia deznădejdii și alții cu aprinderea beției. NEGRUZZI, S. I 152. ◊ Loc. adv. Cu aprindere = cu ardoare, cu pasiune. Dintr-o dată, cu aprindere, m-am simțit tovarăș și ucenic al flăcăuașului aceluia. SADOVEANU, N. F. 56. Mulțimea... a dat năvală la bufet, tropăie și discută cu aprindere. C. PETRESCU, A. 277. Ochii micilor lucrători îl urmăresc cu aprindere. SAHIA, U.R.S.S. 131. 2. (Mai ales popular, în expr.) Aprindere de plămîni = congestie pulmonară. Petrișor are aprindere de plămîni; are nevoie de o injecție. DAVIDOGLU, M. 84. Aprindere de creieri = meningită. Aprindere de ochi = oftalmie.