APROAPE¹ adv. (În opoziție cu departe) 1. (Cu sens local) La o distanță mică, în preajmă, în vecinătate. Munții erau aproape, subt ușoară pîclă. SADOVEANU, N. F. 26. Mai aproape, mai aproape Noi ne-om strînge piept la piept. EMINESCU, O. I 101. Să-mi fie somnul lin Și codrul aproape. EMINESCU, O. I 216. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» și indicînd persoana sau obiectul de care cineva este la distanță mică) Plutonierul se întoarse din nou lîngă dulap și rămase cu ochii la furca proptită de zid, aproape de el. MIHALE, O. 525. Sarica, baltagul și gluga și le lepădase într-un colț, aproape de sobă. SADOVEANU, N. F. 12. Vorbind așa, au ajuns aproape de Tecuci. NEGRUZZI, S. I 138. ◊ (Precedat de prepoziții, cu sensul determinat de acestea) Pînă aproape de... = pînă la o distanță mică de... De la Ocea pînă aproape de Grumăzești a ținut numai o fugă. CREANGĂ, P. 117. Pe aproape (de...) = prin apropiere, nu (tocmai sau prea) departe (de... ). O dată aude un grohăit de porc p-aproape de dînsul. ISPIRESCU, L. 370. -aude un zgomot de pași pe aproape. BOLINTINEANU, O. 71. Să spui lui vrîncean Și lui ungurean Ca să mă îngroape Aice pe-aproape, În strunga de oi, Să fiu tot cu voi. ALECSANDRI, P. P. 2. De aproape = ) din apropiere; bine, amănunțit. Ca în cămara ta să vin, Să te privesc de-aproape, Am coborît cu-al meu senin Și m-am născut din ape. EMINESCU, O. I 170. Ca să-i privegheze mai de aproape, se mută în cetatea Hotinului. NEGRUZZI, S. I 159; b) (adjectival, determinînd o persoană de care cineva este legat prin prietenie sau prin grade de rudenie) Apropiat, intim. Zici că mi-e amic. – Bun. – Amic de-aproape? – Da. CARAGIALE, O. II 128. ◊ Expr. A cunoaște (pe cineva) de aproape = a cunoaște (pe cineva) foarte bine. A lua în de-aproape cercetare = a face o cercetare amănunțită. Aproape de mintea omului = ușor de înțeles. ◊ (Substantivat) Că ș-aproapele-i departe, Cînd de draga te desparte. BELDICEANU, P. 85. 2. (Cu sens temporal) În curînd, în scurtă vreme, peste puțin timp, apropiat. Sesiunea de examene este aproape. ** (Cu determinări introduse prin prep. de») Cu puțin timp înainte de... Era aproape de sfîrșitul anului [școlar], în ultimele zile de mai. C. PETRESCU, S. 65. Împăratul acela, aproape de hălrînețe, căzînd în zăcare, a scris carte frăține-său. CREANGĂ, P. 184 ◊ (Adesea în legătură cu participii și infinitive substantivate) Cînd, aproape de intrare, Ce s-aude-n depărtare? ALECSANDRI, P. P. 168. 3. (Indică o ușoară rezervă sau aproximație) Cam, mai, aproximativ. A plouat aproape în toată țara. ◊ E un om aproape bătrîn Florea Pancu. STANCIU, D. 82. Făcea o figură blîndă, aproape umilă. REBREANU, R. I 169. ♦ (De obicei construit cu conjuncțiile «că», «să» sau cu infinitivul; uneori repetat) Gata, mai-mai, cît p-aci, puțin lipsește ca... pe punctul de... E cu gîndurile în altă parte, aproape să răstoarne găleata peste Craiu și Vlanga, care-i vin înainte. DAVIDOGLU. M. 13. Aproape nu mai gîndeam să vă întoarceți. DAVIDOGLU, M. 14. Cînd aproape-aproape să pun mîna pe dînsul, i-am pierdut urma. CREANGĂ, P. 52.