Definiția cu ID-ul 963794:

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

APROPIERE. Subst. Apropiere, alăturare, contingență, tangență, atingere, contact; legătură; proximitate (livr.). Joncțiune, împreunare, îmbinare, împletire, unificare, unire, lipire, racordare, racord, conectare, conexare, conexiune, conexitate; cuplare, cuplaj. Acostare, abordare. Vecinătate, împrejurime, preajmă, prejmet (înv.), învecinare, megieșie (reg.). Vecin, vecinaș (rar), vecinel, megieș (pop.), apropiaș (reg.), împrejuraș (înv.). Adj. Apropiat, vecin, învecinat, din vecinătate, de alături, adiacent, limitrof, mărginaș, megieș (pop.); proxim; lipit, alăturat, conex, cuplat (tehn.); tangent, tangențial; împreunat, unit, îmbinat, împletit (fig.). Vb. A fi aproape, a fi pe aproape, a fi la doi pași, a fi sub nas. A se învecina, a se mărgini, a se megieși (înv. și reg.). A sta lîngă, a fi lîngă, a sta alături. A se apropia, a veni aproape, a se alătura, a se alipi, a se lega, a se uni, a se împreuna, a se îmbina, a se împleti (fig.), a se întîlni, a se atinge, a veni în contact cu. A apropia, a pune unul lîngă altul, a alătura; a uni, a unifica, a reuni, a împreuna, a îmbina, a pune în contact; a conecta (rar), a conexa, a racorda; a lega, a lega (a pune) cap la cap; a lipi, a alipi. Adv. În apropiere, la doi pași, sub nas, aici, la o aruncătură de băț, prin apropiere, în vecinătate, prin (în) vecini, pe aproape; în preajmă, alături; nas în nas. Din apropiere. V. includere, întretăiere, legătură, locuire, mișcare, unire.