apă f., pl. e (lat. aqua, it. acqua, pv. aigua, fr. eau, cat. aygua, sp. agua, ph. agoa). Lichidu care acopere cea maĭ mare parte (3ǀ5) a globuluĭ pămîntesc. Fig. Sudoare: îs numaĭ apă. Lichid chimic (acid, parfum ș. a.): apă de Colonia (un fel de parfum), apă de florĭ (un fel de parfum întrebuințat în cofetărie), apă tare (acid azotic), apă regală (un amestec de acid azotic și cloridric), apă oxigenată (bioxid de idrogen descolorant), apă minerală (care conține minerale în disoluțiune), ape termale (ape minerale calde), apă vie (apă care învie morțiĭ în poveștĭ). Rîŭ, lac, mare: călătorie pe apă. Aparență undulată la stofe, la metale, la petre prețioase (cum îs dungile agateĭ). Apă marină, beril verde albăstriŭ. A-ți lăsa gura apă, a-ți fi tare poftă. A face o gaură în apă, a lucra în zadar. A te scălda în apele cuĭva, a fi de părerea cuĭva, a înclina spre ideile luĭ. Lecțiunea merge ca apa saŭ o știŭ ca pe apă, o știŭ bine. A se face o apă și un pămînt, a se nivela, a dispărea pintre cei-lalțĭ. – Apa e un lichid transparent, insipid, incolor și inodor compus dintr’un atom de oxigen și doĭ de idrogen (H₂O). Îngheață la 0°, dar poate rămînea lichidă și la -17°. În chimie poate fi numită și protoxid de idrogen. Lavoisier și Laplace la 24 ĭuniŭ 1783 preparară 608 grame de apă arzînd idrogenu în aeru atmosferic. Apă oxigenată, bioxid de idrogen, preparată de Thénard la 1818. Descolorează țesăturile, perlele, matasa și păru.