arsenic² sm vz arșinic

arsenic¹ [At: DA ms / V: (înv) ~ică sf / A: (înv) ~nic / E: fr arsenic, lat arsenicum] 1 sn Arsen (1). 2 sn Arsen (2). 3 a (Îs) Acid ~ Acid al arsenului (1) pentavalent (H₃ As O₄ 1/2 H₂O), în formă de cristale albe higroscopice, solubile în apă, care e folosit în sinteze de laborator.

*ARSENIC² adj. 🔬 Acid ~, acid rezultat din combinarea arsenicului cu oxigenul (AsO³) [fr.].

*ARSENIC¹ sbst. 🔬 Metaloid de coloare cenușie și de strălucire metalică, cu un miros de usturoiu foarte caracteristic, și care devine o puternică otravă prin oxidare (pop. săricică, șoriceasă, șoricioaică) [fr. < lat.].

ARSENIC¹ adj. m. (Numai în expr.) Acid arsenic = acid rezultat din combinarea arsenicului² cu oxigenul.

ARSENIC² s. n. Metaloid cristalizat, sfărîmicios, de culoare cenușie, cu strălucire metalică, cu miros caracteristic de usturoi, ai cărui compuși sînt otrăvitori; în cantități foarte mici e folosit în medicină; (popular) șoricioaică.

ARSENIC s. n. Metaloid cristalizat, sfărîmicios, de culoare cenușie, cu miros de usturoi, ai cărui compuși sînt otrăvitori. ◊ (Adjectival, în expr.) Acid arsenic = acid rezultat din combinarea arsenicului cu oxigenul. – Fr. arsenic (lat. lit. arsenicum).

ARSENIC s.n. Arsen. [< fr. arsenic, lat. arsenicum].

ARSENIC adj.m. Acid arsenic = acid rezultat din combinarea arsenicului cu oxigenul. [Cf. fr. arsénique].

ARSENIC¹ s. n. anhidridă arsenioasă; arsen (2). (< fr. arsenic, lat. arsenicum, gr. arsenikon)

ARSENIC² adj. acid ~ = acid din combinarea arsenului cu acid azotic. (< fr. arsénique)

ARSENIC adj.: Acid ~ acid rezultat din combinarea arsenului cu oxigenul. /<fr. arsenic, lat. arsenicum

arsenic n. 1. metaloid, de un cenușiu lucitor, care răspândește la căldură un miros tare de usturoiu; pulberea arsenicului devine otrăvitoare și servă la facerea hârtiei care omoară muște; 2. acid arsenic.

*arsénic, -ă adj. Chim. Acid arsenic, acid arsenios maĭ oxigenat (AsO₃).

*arsénic n. (vgr. arsenikón, masculin, d. ársen, viguros). Chim. Metaloid tri- și pentavalent de doŭă felurĭ: cristalizat și amorf. Cel cristalizat e cenușiŭ, metalic, cu densitatea de 5,7 și sfărămicĭos. Se volatilizează fără să se topească la 450°. Supt maĭ multe atmosfere se topește. Cel amorf e negru și are o densitate de 4,71. Arde cu o flacără verde palidă și miroase a usturoĭ. Arsenicu pur nu e veninos, dar pin oxidare devine veninos și se uzitează la facerea hîrtiiĭ de ucis muștele. Compușiĭ luĭ sînt veninoșĭ. V. șoricĭoaĭcă.

arsen², ~ă a vz arșinic^[1]

arsenică sf vz arsenic¹

arșenic sm vz arșinic

arșinic [At: (a. 1736) HEM / V: arsenic², arsen~^[1], ~ă / Pl: ~ici / E: nct] 1 sm (Bot; reg; șîf arsenic, arșinic) Plantă erbacee din familia cariofilaceelor^[2], cu flori roșii, albe sau pestrițe, originară din Orient și care se cultivă ca plantă ornamentală Si: cruciulițe (1), floare de stea, buchet roșu, chinezoaică focșor, focul drăguții, garoafe roșii, garofiță de grădiniță, lemnuș, para focului, pene de mătase, pietricele, scaunul popii, scânteiuță, scânteiuță roșie, stele, urșinic (Lychnis chalcedonica). 2 sf (îf arsenică) Brumărele (Phlox paniculata). 3 (Reg; îc) ~ de cățun Rujă (Sedum roseum). corectat(ă)

arșinică sf vz arșinic

ARȘENIC, ARȘINIC I. sbst. Bucov. = URȘINIC: ședea în antereul său de arșenic și încins cu un șal scump (GRIG.). II. ARȘENIC(Ă) ARȘINIC(Ă) sm. f. 🌿 Plantă ierboasă, cu flori roșii, rar albe sau pestrițe, dispuse în fascicule umbelate; originară din Orient, se cultivă prin grădini ca plantă ornamentală (Lychnis chalcedonica) (🖼 228).

ARȘINIC(Ă) 👉 ARȘENIC(Ă).

ARȘINIC 👉 ARȘENIC I.

‡URȘINIC, URȘENIC (pl. -ice) sn. ⛓ Catifea: În urșinic și mătasă îmbrăcate (BD.-DEL.); rochiile se făceau de... atlas, catifea, numită urșenic (VOR.) [comp. it. oloserico< gr. δλοσηριχόζ].

ARSEN s. n. Arsenic.

arșiníc m. (din urșinic). O plantă cariofilee ornamentală originară din Orient (lychnis chalcedonica).

urșiníc și (vechĭ) orșiníc n., pl. urĭ (it. olosérico, d. ngr. olosirikón, tot de matasă. Cp. și cu Urgandiș, la organtin). Satin: comănace de urșinic (satin) galben (Ĭorga, Ist. Arm. Rom. 2, 113) de cea maĭ bună matasă, de urșinic (Ĭorga, Negoț. 161). – Și urșeníc, arșiníc (Buc.) și urușníc (Hotin).

arsenic² s. n.

!arsenic¹ adj. m. (acid ~), pl. arsenici; f. arsenică (anhidridă ~)

arsenic² s. n.

!arsenic¹ adj. m., pl. arsenici

arsenic adj. m., pl. arsenici

arsenic s. n.

urșinic (înv.) s. n., (bucăți; feluri) pl. urșinice

arșinic s. m., pl. arșinici

ARSENIC s. (CHIM.) anhidridă arsenioasă, trioxid de arsen, (rar) arsen, șar, (pop.) săricica, șoricioaică, (Mold.) șoriceasă.

ARSENIC s. (CHIM.) anhidridă arsenioasă, (rar) arsen, șar, (pop.) săricică, șoricioaică, (Mold.) șoriceasă.

ARȘINIC s. (BOT.; Lychnis chalcedonica) (reg.) scaunul-popii.

ARȘINIC s. (BOT.; Lychnis chalcedonica) (reg.) scaunul-popii.