ARTICULA, articulez, vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la sunete sau la cuvinte) A emite, a rosti deslușit cu ajutorul organelor de vorbire. De-abia putu articula cîteva cuvinte de mulțumire și admirație. REBREANU, R. I 179. Nu putea să afle ce vrea bătrînul, care nu era în stare să articuleze nici un cuvînt. BART, E. 338. 2. Refl. (Despre părțile unui întreg) A se lega prin articulații. Mîna se articulează la umăr. 3. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv, unui adjectiv sau unui echivalent al lor. (Refl. pas.) Substantivul se articulează cînd este însoțit de un determinativ.