ARZĂTOR³, -OARE, arzători, -oare, adj. 1. Care arde, frige, dogorește; fierbinte, înfierbîntat. Stăteam tolăniți... Pe nisipul arzător. BENIUC, V. 23. Cînd pierdută razimi fruntea de-arzătorul meu obraz... Fericit mă simt atuncea cu asupra de măsură. EMINESCU, O. I 82. ◊ Fig. Ochii cei mai veseli ascund lacrimi arzătoare. MACEDONSKI, O. I 241. Cîtă boală e sub soare Nu-i ca dorul arzătoare. HODOȘ, P. P. 31. 2. Fig. Puternic, intens; deosebit (de mare). Document de o arzătoare actualitate, filmul «Pacea va învinge războiul» se bucură de ilustrația muzicală a compozitorului D. Șostakovici. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 179, 6/5. În momentul cînd îi naște femeia, interesul lui cel mai arzător este «situațiunea» țării. IBRĂILEANU, SP. CR. 244. ♦ Care cere o soluție imediată; urgent. În operele lui Lenin și Stalin oamenii muncii din toate țările găsesc răspunsul la toate întrebările arzătoare pe care le pun în fața lor sarcinile pregătirii și înfăptuirii transformării revoluționare a societății, iar apoi cele ale construirii socialismului. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 170.