ASCUȚI, ascut, vb. I. Tranz. 1. A face unui obiect (prin tăiere, cioplire, pilire etc.) vîrf lunguieț și (de obicei) înțepător. A ascuți un creion, a Au tăiat o creangă... care, ascuțind-o, au făcut-o frigare. DRĂGHICI, R. 69. 2. A subția muchia sau tăișul unei arme sau unelte de tăiat (prin frecare pe piatră sau pe alt material) pentru ca să taie (mai) bine. Băiatul tresări, se ridică și aduse securea. Uracu o luă și petrecu degetul pe buza oțelului: o ascuțise, o curățase cu gresia: tăia bine și era o secure grea. DUMITRIU, N. 94. Stă încuiat în casă și-și ascute cuțitul și-i pipăie buza cu degetul. DUMITRIU, N. 239. Bietul cătană gîndi și-și ascuți sabia și lovi coarnele cerbului. RETEGANUL, P. III 15. 3. Fig. (Cu privire la auz, minte etc.) A face să fie (mai) ager, (mai) pătrunzător. Strădania mea... [ca] să ascut cuvîntul și să stilizez îmi aducea destule neajunsuri școlărești. GALACTION, O. I 20. Atent... își ascuți auzul, aplecînd capul să prindă cu urechea cadența slabă a pașilor din depărtare. BART, E. 185. ◊ Refl. (Subiectul este omul sau manifestările lui) Deodată s-a ascuțit ca un ferăstrău mustrarea țițacăi Leona. SADOVEANU, N. F. 24. Văzu că începe a judeca altfel de cum judeca el pînă acum. Pasămite se ascuțise la minte. ISPIRESCU, L. 241. 4. Fig. (Complementul indică o stare de spirit, o contradicție, un conflict, o luptă etc.) A face să fie (mai) ager, (mai) acut, (mai) dîrz, (mai) neîmpăcat; a înteți, a spori, a întări. Acțiunea legii economice fundamentale a capitalismului contemporan ascute la maximum toate contradicțiile care macină imperialismul. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2617. ◊ Refl. În perioada de trecere de la capitalism la socialism lupta de clasă se ascute. – Prez. ind. și conj. pers. 1 și: ascuț; prez. conj. pers. 3 și: ascuță (MACEDONSKI, O. I 250).