ASPRIME, asprimi, s. f. 1. (În opoziție cu netezime) Însușirea de a fi aspru. Asprimea pielii. 2. Fig. (în opoziție cu blîndețe) Severitate, strășnicie; faptă sau purtare severă, neînduplecată. Dă el poruncă drăganilor să nu sufle o vorbă, sau să tacă, fiind toată lumea la curte cu dragoste cătră copilă și cam cu împotrivire ascunsă spre vodă, din pricina asprimilor lui. SADOVEANU, Z. C. 150. Se temea de asprimea tată-său și de șugubața defăimare a oamenilor. CREANGĂ, P. 89. De la venirea mea cu a doua domnie... am arătat asprime către mulți; m-am arătat cumplit, rău, vărsînd sîngele multora. NEGRUZZI. S. I 149. ◊ Loc. adv. Cu asprime = cu severitate, aspru. Au început a o mustra, cu lacrămile în ochi, și a-i zice cu asprime să se ducă unde știe. CREANGĂ, O. A. 170. De mă vei lua cu asprime, Nimic n-afli de la mine. TEODORESCU, P. P. 104. ♦ Vigoare, tărie, duritate. Sălbăticia și gravitatea subiectelor reclamă oarecare asprime în mînuirea daltei. ODOBESCU, S. III 75. ◊ (Concretizat, rar, mai ales la pl.) Părți accidentate ale unui loc; locuri anevoioase, greu de urcat. Se urcă mai ales cu înlesnire prin strîmtorile și asprimile munților. BĂLCESCU, O. II 255.