AUGUST², -Ă, auguști, -ste, adj. (Epitet dat altădată monarhilor și persoanelor din familiile domnitoare, astăzi numai ironic) Preamărit, preaînălțat, slăvit. Prăpastia dintre țară și dinastie e așa de adîncă, gheața așa de groasă, că de s-ar plănui descotorosirea țării de rege nu s-ar găsi supus care să-și verse sîngele pentru augustul suveran. COCEA, P. 27. Exemplul dat de augustul meu strămoș, Caiu Ulpiu Traian. ODOBESCU, S. III 31. ◊ (Poetic) Care impune respect, maiestos, măreț, impunător. [Un vînător] surprinse... Sihastrul cuib al acvilei auguste. TOMA, C. V. 294. Din culmile auguste ale munților, pe care începeau să cadă palori, de ametistă, se lăsa insinuant frigul nopții. GALACTION, O. I 101. A timpilor eroici imagină augustă. ALECSANDRI, P. A. 162. – Pronunțat: au-gust.