aușél m., pl. eĭ (după Hîjdăŭ și Acad., dim. d. mrom. auș, moșneag, d. lat. avus, bunic; maĭ probabil, d. lat. pop. aucellus, var. din auccella, avicella, cristel, dim. d. avis, pasăre; it. uccello, fr. oisel, apoĭ oiseau, pasăre. Din aucellus s’a făcut aucel, apoĭ, după frumușel, aușel. V. avion). O păsărică foarte mică cu penele cafeniĭ, cenușiĭ și galbene auriĭ, numită și sfredeluș, ochiu bouluĭ și tartalac (régulus cristátus). Altă păsărică, un fel de pițigoĭ, cu spinarea roșie, cu aripile și coada neagră, ĭar încolo alburie, care-șĭ face cuibu atîrnat, ca și ganguru (aegithalus pendulinus): Sta atîrnat, ca o punguță albă de lînă, un cuĭb de aușel. Îl țesuseră două păsărele și țîrîiseră în el două rîndurĭ de aușel (Sadov. VR. 1930, 9-10, 194). Aușel de stuf, un fel de pițigoĭ maĭ mare (17 c. m.) care are o lungă mustață neagră (panúrus biármicus). V. pitulice.