AȘ interj. (Exclamație familiară, uneori glumeață, cu care se respinge o afirmație; adesea în legătură cu «ei!», uneori în legătură cu «dară») Vorbă să fie! da de unde! ți-ai găsit! nici vorbă! nici pomeneală! nici gînd! Aleodor voi să se codească oarecum, ba că trebile împărăției nu-l iartă să facă o călătorie așa de lungă, ba că n-are călăuz, ba că una, ba că alta; dară aș! Unde vrea să știe pocitul de toate astea! ISPIRESCU, L. 43. Scot capu pe fereastră și încep a striga: «... Stăi, oprește, ține caii!» Aș! nime n-auzea. ALECSANDRI, T. 73. Poate că l-o fi iubind... – Aș! nu mai crede, nu-l iubește de loc! FILIMON, C. 219.