AȘEZĂMÎNT (pl. -minte) sn. 1 Lucru întocmit, casă întemeiată pentru folosul obștesc, precum școală, spital, azil, casă de ajutor, etc.; instituțiune: ~ de binefacere; ~ cultural ¶ 2 ‡Așezăre într’un loc, stabilire: de ia ~ul Romanilor în Dachiia (CANT.) ¶ 3 †Loc unde se așază cineva: Ți-ai făcut ~ Pîn’mi-i duce în mormînt (GR.-N.) ¶ 4 ‡Situațiune: scris-au și alte stihuri în carile arată... ~ul locuriIor (CANT.). ¶ 5 ‡Punere la cale, întocmire: poftea la craiul Avgust pentru ~ul domniei și a țării (NEC.) ¶ 6 ‡Întocmire de legi: pravilele sau ~urile împărătești (CANT.) ¶ 7 ‡Evaluare de dări: ~ul fieși-cărui sat să se facă după suma oamenilor ce va avea (TKT.) ¶ 8 ‡Înțelegere, legătură de pace, tractat: dîndu-i știre de vrăjmășie și cum nu primește nici ~ cu dînsul (N.-COST.) ¶ 9 †Trans. Înțelegere de căsătorie: Cine strică ~, N’aibă țărină pe mormînt (IK.-BRS.) [așeza].