Definiția cu ID-ul 536172:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BĂTAIE, bătăi, s. f. I. 1. Lovitură repetată dată de cineva cuiva cu mîna sau cu un obiect. ◊ Expr. A (se) lua la bătaie = a (se) bate. A stinge (sau a snopi, a zvînta) în bătăi (pe cineva) = a bate (pe cineva) foarte rău. A da bătaie = a zori, a grăbi. Bătaie de cap = frămîntare a minții; p. ext. trudă, osteneală. Bătaie de joc = batjocură; p. ext. faptă urîtă. ♦ (Sport; la sărituri) Acțiunea de transformare a vitezei rezultate din elan în viteză ascensională. 2. Luptă, bătălie; război. ♦ (Înv.) Bombardament. 3. (În expr.) A pune (ceva) la bătaie = a) a oferi (ceva) spre a fi cheltuit sau consumat; b) a risca (ceva). II. 1. Lovire (repetată) a unui obiect de altul; izbire. ◊ Bătaie de aripă (sau de aripi) = fîlfîit. ♦ Lovitura vatalei la războiul de țesut. ♦ (Concr.) Băteală. ♦ Stîrnirea peștelui sau a vînatului; goană. 2. Ciocănire, pocănire. ♦ Zvîcnire a inimii, a pulsului; pulsație. 3. Sunet (ritmic) produs de un motor sau de un mecanism în funcție. Bătăile tractoarelor... se auzeau limpezi și puternice (MIHALE). 4. Distanță pînă la care poate ajunge un proiectil, o săgeată etc; felul cum trimite o armă proiectilul; traiectoria unui proiectil; p. ext. distanță pînă la care poate ajunge vederea cuiva; rază vizuală. 5. (În legătură cu anumite fenomene ale naturii, a căror denumire determină sensul cuvîntului) a) Suflare a vîntului; adiere. b) Cădere a ploii, a grindinii etc. c) Dogoreală, arșiță. Cerul se dogorește ca de bătaia unei flăcări (VLAHUȚĂ). d) Lumină. Bătaia farurilor. 6. Lătrat al cîinilor. 7. Boiște. ♦ Epoca în care se împerechează cocoșii-de-munte. – Lat. batt(u)allia.