BALCON, balcoane, s. n. 1. Platformă cu balustradă la peretele exterior al unei clădiri, așezată la nivelul unui etaj sau al parterului și comunicînd cu interiorul; e sprijinită pe capete de grinzi, console, coloane etc. V. cerdac, foișor, galerie, pridvor, terasă. Umăr la umăr, revărsați în ciorchine pe balustrada balconului, delegații așteptau. DUMITRIU, N. 291. La balconul care era luminat ca ziua s-au deschis ușile. PAS, L. I 59. Ușa mare, deschisă în balconul catului de sus, se clătina scîrțîind în vînt. EMINESCU, N. 37. Parte a unei săli de spectacole, de întruniri etc., așezată deasupra părților de la marginile parterului și care cuprinde locuri pentru spectatori.