Definiția cu ID-ul 832810:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BALON, baloane, s. n. 1. Aerostat construit dintr-o învelitoare impermeabilă umplută cu un gaz mai ușor decât aerul, de care se atașează o nacelă. ◊ Expr. (Fam.) A lua (pe cineva) în balon = a-și bate joc, a ironiza (pe cineva). ♦ Jucărie de cauciuc foarte subțire, mai ales în formă de sferă, umplută cu aer sau cu un gaz ușor. ♦ (Sport) Minge. 2. (În sintagma) Balon de săpun = bășică formată din clăbuci de săpun; fig. vorbă goală, amăgitoare. 3. Vas sferic de sticlă, folosit în anumite operații chimice de laborator. ♦ (În sintagma) Balon de oxigen = rezervor de oxigen prevăzut cu un tub de aspirație, întrebuințat la reanimarea unui bolnav. 4. Balonzaid (2). – Din fr. ballon.