baltag sn [At: (a. 1624) ap. HEM 3065 / V: (reg) ~tac, băl~, ~dac / Pl: ~age, (rar; în poezie) ~agi, ~uri / E: tc baltak] 1-2 (Îvp) Armă veche ca o secure (cu două tăișuri) sau ca un topor cu coadă lungă din lemn tare. 3-4 (Îvp) Lovitură aplicată cu baltagul (1-2). 5 (Înv; Mol) Semnul distinctiv al agăi la curtea domnească din Moldova. 6 Secure (ferecată sau țintuită) pe care o purtau haiducii. 7 Lovitură cu baltagul (6). 8 Armă a ciobanilor sau a sătenilor asemănătoare cu baltagul (1). 9 Lovitură aplicată cu baltagul (8). 10 (Rar) Măciucă. 11 (Rar) Lovitură aplicată cu baltagul (10).