banderiu, banderii, s.n. (arh.) Steag: „Era basa organisărei militare a Ungariei în acești secoli: fiește care prelat, magnat și municipiu era datoriu se easă cu banderiul seu, la care s-au alăturat și nobilii cei cu mai puțin de 50 de ostași călări” (Mihaly, 1900: 168; dipl. 73, la note); „Urmând banderiul voievodului Balc s-au resculat în contra regelui Sigismund…” (Idem). – Moștenit din lat. banderium (MDA); cf. banderie „ceată de oameni înarmați care însoțeau un nobil feudal în luptă”.