basmá f. (turc. basma, tipărire, adică „pînză ornată cu culori tipărite”, ca și stambă; bg. sîrb. rut. basma, pînză de rochiĭ saŭ de anterie; rus. basma, diploma hanilor urdiiĭ de aur). Bucată de pînză pătrată de dus lucrurĭ (boccea), de înfășurat gîtu, de îmbrobodit și maĭ ales de șters nasu (batistă). Basma popească, basma mare colorată. A scoate pe cineva basma curată, a-l elibera de orĭce acuzațiune. V. maramă, baĭder.