bechiu subst. Expr. (reg.) A nu ști (sau a nu zice, a nu pomeni, a nu pricepe nici) bechiu = a nu ști (sau a nu zice, a nu pomeni, a nu pricepe) nimic, nici un cuvînt. Nu mi-o pominit nici bechiu de „Isaia dănțuiește” (ALECS.). Nici bechiu = nimic, deloc. • și bechi subst. /<magh. bétű „litera b”.