Definiția cu ID-ul 416999:
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
belciug (belciuge), s. n. – 1. Verigă. – 2. (Înv.) Inel. – Mr. bilciugă, megl. bilțug. Sl. belŭčugŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 16; Lexicon, 53; Türk, I, 263; Cihac); cf. bg. belčjug, v. sb. bĕlĭčugĭ, sb. biòčug, beòčug, „verigă de ușă”, rus. belčug. Totuși, cuvîntul nu este sl., ci tc., cf. Berneker 48. Cuvîntul mr. se explică prin contaminare cu tc. bilezik „brățară” › rom. belezic (Șeineanu, II, 46), care a circulat, de asemenea, deși puțin, cf. alb. beljezik, bg. belezik.