Definiția cu ID-ul 417001:
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
belea (belele), s. f. – Lovitură, necaz, supărare. – Mr. bilé, bileauă, megl. bilea. Tc. bela (Roesler 589; Șeineanu, II, 45; Lokotsch 194); cf. ngr. μπελιᾶς, alb. belja, bg. belja, sb. belaj. Cf. belaliu.