Definiția cu ID-ul 1254476:

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Bella matribus detestata (lat. „Războaiele pe care mamele le detestă”) – Horațiu (Ode, I, 24-25). Cuvinte deseori citate pentru frumusețea și actualitatea lor. Ele au inspirat unui poet francez din secolul trecut (Auguste Barbier) un alt vers foarte usturător la adresa celor ce au ridicat coloana de bronz pe una din piețele centrale ale Parisului (Piața Vendôme) în amintirea războaielor lui Napoleon: „…acest bronz pe care mamele nu-l privesc niciodată!” (ce bronze que jamais ne regardent les mères !) Heine, într-un articol despre Lafayette, pomenește și el de coloana Vendôme, „care a fost turnată din tunurile capturate în zeci de bătălii și a cărei priveliște – cum spune Barbier – nu poate fi suportată de nici o mamă franceză”. (Heine, Proză, pag. 348). LIT.