beriliu s.n. (chim.) Element chimic, metal alb-cenușiu, casant, dur și ușor, puțin răspîndit în natură, care este folosit în unele aliaje ușoare (cărora le conferă rezistență, duritate și stabilitate față de agenții fizico-chimici), la fabricarea anumitor oțeluri speciale și ca moderator sau reflector de neutroni în reactoarele nucleare (Be). • și berilium s.n. /<fr. béryllium.