†BESACTEA, BESECTEA, BEȘACTEA, BIȘACTEA (pl. -tele) sf. Cutioară lucrată fin în care se păstrează giuvaericale, cele trebuincioase la cusut, etc.: i-a dat... o besactea de toaletă (EMIN.); tot ce mai poate scoate din fundul unei besactele (VLAH.); nu era sculă... care să lipsească din beșacteaua lui (BR.-VN.); se sui în pod ca să dea jos o bișactea veche (BĂS.) [tc. beštahta].