BETEALĂ s. f. Mănunchi de fire lungi de metal de culoarea aurului sau a argintului, cu care se împodobesc de obicei miresele la cununie. Venea... alaiul de nuntă, cu Dinu și Florica în frunte, gătiți cu flori și cu beteală. BUJOR, S. 34. ◊ (În metafore și comparații) Trec razele, cu străluciri ca de beteală. CAMIL PETRESCU, V. 98. Betelele lunii pline se revarsă peste vechi orășele adormite. M. I. CARAGIALE, C. 38. Un strop de-argint a lunecat Și, cu paloarea-i siderală, Pe cerul negru a-nsemnat Un fir subțire de beteală. TOPÎRCEANU, M. 65. Liniile șerpuite ale rîurilor se desprindeau ca fire crețe de beteală argintie. ODOBESCU, S. III 195. – Variantă: peteală (SADOVEANU, Z. C. 331, EMINESCU, O. I 82) s. f.