beție s.f. 1 Stare de intoxicație cu alcool în care se află un om și care se caracterizează prin amețeală, tulburare a minții etc.; stare de ebrietate. Beția din cap nu le mai iese (CR.). ♦ Deprinderea de a consuma alcool în mari cantități; alcoolism, etilism. Să se ferească de lene și beție (C. NEGR). ◊ Expr. A da în darul beției = a deveni alcoolic. A avea (sau a lua) darul beției v. dar. 2 Petrecere la care se bea foarte mult alcool; chef. Au ținut-o tot într-o beție. 3 Beție rece (sau albă, cu stupefiante) = stare de amețeală, de hiperexcitație sau de halucinație provocată de introducerea stupefiantelor în organism; intoxicație provocată de stupefiante; toxicomanie. Beția adîncurilor = stare de euforie cauzată de creșterea azotului din sînge la persoane care coboară la mari adîncimi în mări sau oceane. Beție de cuvinte = înșirare bombastică de cuvinte, stil umflat. 4 Fig. Stare sufletească de tulburare, de uitare de sine etc., provocată de o emoție puternică. Beția succesului. 5 Pornire nestăpînită, furie. O adevărată beție de a risipi, de a-și arăta toată vanitatea ei de fată bogată (VLAH.).* pl. -ii. g.-d. -iei. /beat + -ie.