BICIU (pl. -ce) sn. 1 Băț sau nuia flexibilă de care la unul din capete e legată o curelușă sau o sfoară împletită și cu care se lovesc sau se îmboldesc animalele (🖼 469): bicele pocnesc pe d’asupra ’naintașilor (DLVR.) ¶ 2 Lovitură dată cu biciul: dînd cîteva bice calului, îl dete pe poartă afară (ISP.) ¶ 3 fig. Pacoste, nenorocire, urgie: această femeie e o năpaste, un ~ asupra omenirii (GN.); Atila a fost supranumit ~ul lui Dumnezeu [vsl. bičĭ].