BIDIVIU, bidivii, s. m. Cal (de călărie) tînăr, iute și frumos. V. sireap. (în basme) Călare pe un bidiviu ce arunca pe nările nasului trîmbe de fum sfulgerate cu limbi de foc aprins. DELAVRANCEA, S. 82. Mă mai cunoști acum? strigă calul scuturîndu-și coama și bătînd din picioare ca un bidiviu tinerel. POPESCU, B. I 52. El că-și are-un bidiviu Cu sînge de argint viu. ALECSANDRI, P. P. 106. ◊ (Adjectival). I-ar da... poștalioane cu opt cai bidivii. DELAVRANCEA, S. 36. – Variante: bidibiu (ISPIRESCU, M. V. 36), bididiu (TEODORESCU, P. P. 608) s. m.