Definiția cu ID-ul 536683:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BINECUVÎNTA, binecuvîntez, vb. I. Tranz. 1. (În ritualul bisericesc sau ca obicei familiar, sub influența religiei) A rosti o anumită formulă rituală, pentru a atrage asupra unei persoane ajutorul divinității sau pentru ca un lucru să aducă folos. 2. (Despre divinitate) A revărsa asupra cuiva belșug, fericire. 3. A lăuda, a preamări pe cineva sau ceva. [Prez. ind. și: binecuvînt] – Din bine1 + cuvînta (după v. sl. blagosloviti).