BINEFACERE, binefaceri, s. f. 1. Faptă bună, bine făcut cuiva, ajutor dat cuiva. Nu știa unde l-ar găsi, ca să-i mulțumească pentru atitea binefaceri ce primise de la dînsul. CREANGĂ, P. 179. 2. Fig. (Mai ales la pl.) Folos, avantaj. Binefacerile păcii. Binefacerile științei.