binoclu s.n. 1 Instrument optic format din două lunete identice paralele, folosit pentru a privi obiectele aflate la distanță. Ofițerii urmăreau cu binoclurile căderea ghiulelelor (SADOV.). 2 (med.) Pansament care acoperă amîndoi ochii. • pl. -uri. și (fam.) benoclu s.n. /<fr. binocle, lat. binoculus; cf. lat. bini, -ae, -a „cîte doi”, oculus, -i „ochi”.