Definiția cu ID-ul 1138688:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BINTĂTUI vb. (Ban., Criș., Trans. SV) A pedepsi. El va bate și bintetlui. FOGARASI, apud TEW. Eu sînt al tău Domn Dumnăzău putearnic, stătătoriu de băsău, cine bintătuiesc răotate părinților în feciori. C 1692, 517r. Purure Dumnedzeu ne bintătuiește în ceastă lume cu bici mare. CAT. B, 44; cf. CAT. CALV., apud TEW; SAVA, RÎNDUIALA SĂBORULUI; MISC. SEC. XVII, 164v; PP, 75v; BUITUL, CAT., apud TEW. Variante: bintătlui (FOGARASI, apud TEW). Etimologie: magh. büntetni. Vezi și bintă, bintătuială. verb corectat(ă)