BIRUI, birui, vb. IV. Tranz. 1. A învinge, a înfrînge (un dușman, un adversar etc.). ♦ Fig. A(-și) înfrîna, a(-și) stăpîni un sentiment, o pasiune etc. ♦ Fig. (Despre sentimente, emoții etc.) A-l copleși. 2. A fi în stare, a putea, a ajunge (să...). Cine biruie să spună toate cîte-au fost? (RETEGANUL). – Magh. birni.