biserică, biserici s. f. 1. Așezământ sfânt întemeiat prin jertfa lui Hristos pe cruce și prin învierea Sa din morți pentru sfințirea și mântuirea oamenilor. Este una, sfântă, sobornicească și apostolească, alcătuită din totalitatea celor botezați, care se împărtășesc din aceleași sfinte taine (bis. văzută), și din îngeri și drepții adormiți întru Domnul (bis. nevăzută). Este condusă în chip tainic de Iisus Hristos, iar în chip văzut de ierarhia bisericească. ♦ Biserica Ortodoxă Română = bis. care cuprinde pe toți credincioșii de religie ortodoxă din România și din diaspora. Este autocefală și unitară în organizarea sa și păstrează unitatea dogmatică, canonică și culturală cu Bis. ecumenică a Răsăritului. Are conducere sinodală ierarhică și este organizată ca Patriarhie. V. și Patriarhia Română. Biserica anglicană v. anglicanism. Biserica episcopală v. anglicanism. Biserica reformată v. calvinism. Biserica evanghelică v. luteranism. Biserica de scietologie v. scientologie. 2. Local destinat celebrării cultului creștin. ♦ Biserici din București demolate în timpul regimului comunist (anul din paranteză indică întemeierea ei): în 1977: Bis. Enei (1724); în 1984: Schitul Maicilor (1726), Postăvari (sec. 16), Spirea Veche (sec. 18), Izvorul Tămăduirii (sec. 18), Cotroceni (1687); în 1985: Pantelimon (1813), Sf. Mina (începutul sec. 20), Sf. Nicolea-Sârba (sec. 17); în 1986: Sf. Nicolae (1711), Complexul M-rii Văcărești (1711), Sf. Paraschiva (sec. 19), Sf. Vineri (1644), Olteni (1722), Sf. Spiridon Vechi (1646), Bradu Stoica (1809), Sf. Treime Dudești (1804). – Din lat. basilica.