BÍSMUT (< fr. {i}) s. n. Element chimic (Bi; nr. at. 83, m. at. 209, p. t. 271°C, p. f. 1.560 °C), metal alb-lucios, cu nuanțe roșiatice, casant, întrebuințat la obținerea aliajelor de temperatură de topire joasă, iar sub formă de combinații în medicină, în cosmetică și în industria sticlei. A fost descoperit de chimistul francez E. Geoffroy în 1753.