blajin, -ă adj., s.m. 1 adj. (despre oameni) Care este blînd, omenos, pașnic, bun la inimă. ♦ (despre fizionomia, firea, manifestările etc. ale oamenilor) Care exprimă bunătate, blîndețe. Avea o figură simpatică, un zîmbet blajin (VLAH.). ◊ (adv.) O doamnă... se așeză lîngă dînsa și-i vorbi blajin și dulce (BART). 2 adj. (despre animale) Care este prietenos, de care te poți apropia fără frică. O căprioară blajină... se uită la copiii care întind mîinile pentru a o mîngîia (DEMETR.). 3 s.m. (în mit. pop.; la pl.; art.) Ființe blînde și evlavioase despre care se crede că trăiesc departe de lume, pe apa Sîmbetei, și sărbătoresc Paștele în lunea care urmează după Duminica Tomii. • pl. -i, -e. /<sl. veche блаженъ.