blajín, -ă adj. (vsl. blažĭnŭ, blažinyĭ, bun, și blaženŭ, fericit, part. d. blažiti, a ferici, adică „a face bun”, d. blagŭ, bun). Bun și blînd: om blajin. Adv. A vorbi blajin. M. pl. Mold. Niște oamenĭ bunĭ și evlavioșĭ care, după credința poporuluĭ, trăĭesc undeva departe, pe lîngă apa Sîmbeteĭ, la marginea lumiĭ. Paștele lor cade Lunea după Duminica Tomiĭ, iar despre asta el nu află decît atuncĭ cînd ajung la eĭ cojile de oŭă roșiĭ, pe care poporu înadins le aruncă pe rîurĭ, ca să ajungă și la eĭ vestea învieriĭ luĭ Hristos. În Buc. se numesc Rocmanĭ.