Definiția cu ID-ul 899555:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BLAJIN, -Ă, blajini, -e, adj. 1. (Despre oameni) Bun la inimă, blînd, pașnic, îngăduitor. Pînă și moș Ștefan, om blajin, începu să se întărîte. BUJOR, S. 123. ♦ (Despre fire, expresie, manifestări ale oamenilor) Care exprimă bunătate, blîndețe; prietenos, binevoitor; blînd. Înfruntarea asta plină de luare în rîs nu era decît o formă, blajină și dulce a răzbunării. POPA, V. 107. Azi, ca un sfînt dintr-o icoană veche, Blînd îmi răsai cu fața ta blajină. GOSA, P. 26. Avea o figură simpatică, un zîmbet blajin. VLAHUȚĂ, O. A. I 108. ◊ Fig. E... atît de bine și în pădurea Cotoșmanei, cînd îi știi seama și noaptea e blajină. GALACTION, O. I 266. Moșul se reazămă de perete și închide ochii la dezmierdarea blajină... a soarelui. SANDU-ALDEA, U. P. 217. Apă bună Și adîncă și blajină. PĂSCULESCU, L. p. 176. ◊ (Adverbial) O doamnă corect îmbrăcată în negru... se așeză lîngă dînsa și-i vorbi blajin și dulce, mîngîind-o și încurajînd-o. BART, E. 358. 2. (Mai rar, despre animale) Blînd, de care te poți apropia fără frică. O căprioară blajină, privind sfios și naiv ca și cum n-ar cugeta la nimic, se uită la copiii care întind mîinile pentru a o mîngîia. DEMETRESCU, O. 118.