blid, blide, s.n. 1. Strachină de lut sau tablă: „Cer la mută de mâncat, / Ie-mi dă blidu nespălat” (Memoria, 2001: 100). 2. Farfurie, din lut ars, smălțuită și pictată, care se agață ca ornament pe pereții interiori ai caselor (semn al bunăstării familiei respective): „Și-am uitat, mândră, să-ți spui / Câte blide-aveți în cui: / Patru, cu a mâțului” (Memoria, 2001: 102). 3. Depresiune. ■ (top.) Blidul lui Pintea, platou în Cufoaia. (Sec. XVI). – Din sl. bliudŭ (DEX, MDA).