BOBÎRNAC, bobîrnace, s. n. Lovitură dată cu degetul mijlociu încovoiat și apăsat sub cel mare și apoi destins brusc. V. tiflă. Dădu un bobîrnac fișicului de napoleoni, care se împrăștiară pe jos. V. ROM. noiembrie 1953, 32. A rîs scurt... și cu un bobîrnac a făcut să-ți lunece căciula peste nas. PAS, Z. I 78. Dădea necontenit bobîrnace gunoaielor de pe haine. DELAVRANCEA, H. T. 99. Mîndra călăreață îi trage un bobîrnac în nas. CARAGIALE, N. F. 71. ♦ Fig. Mustrare exprimată mai mult prin aluzii răutăcioase. Grădinarul... dobîndise pînă atunci cîteva bobîrnace de la fetele împăratului, că bagă argați tot ce este mai urîcios. ISPIRESCU, L. 232.