BOCCIU, -IE, boccii, adj. (Regional, despre oameni) Care are trăsături grosolane, butucănoase, urîte. Flăcăul... s-a însurat cu alta, cu una boccie, cu avere. STANCU, D. 47. ♦ (Substantivat) Bădăran; om greu de cap, prost. Nu face pentru d-ta să stai între boccii. CARAGIALE, O. II 76.