BOCET, bocete, s. n. 1. Plîns zbuciumat, însoțit de vaiete; tînguire. Neputînd să-și contenească bocetul, își întoarse obrazul către gard. PAS, L. I 139. Lasă, maică bocetul, Ca să nu-ți pierzi cumpătul. TEODORESCU, P. P, 520. Din sat se rădica Glas de mumă plîngător, Bocet lung, pătrunzător. ALECSANDRI, P. I 111. 2. Cuvinte sau versuri tradiționale, rituale, cîntate cu glas jalnic, pe o melodie recitativă, la înmormîntări, de rudele mortului sau de bocitoare. Priveau cu toții cum mama mortului hohotește bocetul.. DUMITRIU, N. 154. Larmă, Bocete de prohod, Mîini se deznoadă, Inimi se sfarmă. TOMA, C. V. 350.