bolotău, bolotăuri, (bolotă, bolostău), s.n. – (reg.) 1. Iaz noroios, mlaștină, baltă: „Ne-am dus să facem noi drum în pădure... pădure sălbatică, am îmburdat lemnu dint-o lature, dint-alta, le-am pus unu lângă altu (...) ș-așă s-o făcut drum... că altfel îi strașnice bolote” (Grai. rom., 2000; Biserica Albă). 2. Ochi de apă, baltă, lac: „Și pă fată o mânat / Tăt la tău, la bolostău, / Să scoată inu din tău” (Bilțiu, 1990: 178). ♦ (top.) Bolotău, teren mlăștinos în Libotin (Lăpuș) (Vișovan, 2008). – Din rus. boloto „baltă” (Scriban, MDA).